Scott F. a suferit atacul de cord nu în urma unui efort, ci stând liniştit în fotoliu, ascultând alături de Sheilah un disc cu muzică clasică. S-a ridicat, încercând să ajungă un obiect, l-a scăpat din mână şi s-a prăbuşit. Crezând că e un leşin, Sheilah a alergat imediat. Murise pe loc. Abia câţiva oameni au fost prezenţi la înmormântare. Ziarele publică o notiţă de câteva rânduri…
Neagu Djuvara: ‘Mi-a scăzut, aşadar, frica de a muri şi mă gândesc acum mai mult la cum aş prefera să mor. De altfel, mă gândesc tot mai mult la acest lucru, mă gândesc că atunci când voi înceta să mai scriu mi-ar plăcea să plec într-o croazieră în jurul Pământului pe un vas cu pânze, să simt vântul şi spuma mării, să stau la aer şi la soare înconjurat de infinitatea mărilor. Iar dacă aş muri pe acel vas, n-ar avea ce să-mi facă decât să-mi arunce trupul în mare. Aş scăpa astfel de orice ceremonie. Am oroare de ceremoniile de înmormântare. Am scris şi în testamentul meu că interzic orice discurs la moartea mea. Fireşte că de acest lucru nu se va ţine seama, din păcate. Dar de ceva tot mă tem şi m-am temut întotdeauna: mi-a fost mereu frică de moartea celorlalţi’.
Mi-a plăcut naiva imagine a vasului cu pânze, marea, vântul. Da, de acolo se poate puţin visa.
E inutil să te chinui să scrii în stilul epocii tale. E de la sine înţeles că o să-ţi iasă, toate romanele poartă stilul epocii lor. Nici o carte de azi n-ar fi putut fi scrisă în anii ’80. Un ‘critic’ mi-a spus odată, entuziasmat, că a descoperit un tânăr care scria ‘ca Tolstoi’. Tânărul a publicat şi, de atunci, nimeni n-a mai auzit de el. S-ar părea că scria ca el însuşi.
Surprind o conversaţie între doi bătrâni: ‘Ziariştii sunt nişte… nişte hiene. – Da, aprobă celălalt, şi mâna lui se încleştează pe mânerul bastonului. Sunt toţi, toţi nişte animale sălbatice’. M-am îndepărtat înainte să aflu motivul nefericirii lor; ce pasiune rece, sticloasă în priviri…
Ascultă, spune L., astăzi trăim mai mult, suntem mai puţin bolnavi, dictatorii nu se mai descurcă aşa de grozav, informaţia, toată informaţia, e instantanee, lumea devine mai cuprinzătoare. Gândeşte-te ce vremuri trăim, şi că toate astea am apucat să le vedem în timpul vieţii noastre. Are dreptate. Nu se putea ridica nici o obiecţie la înşiruirea lui surâzătoare. Am ştiut asta imediat, aşa cum am ştiut că e nulă. Există un fel foarte palid al epocilor de a se schimba, şi un fel exasperant de a rămâne la fel. Cum exasperarea provine exact din datele esenţiale, să înşiri restul e puţin fastidios. Dacă se profilează undeva, totuşi, o promisiune de radicalitate – şi ea se profilează tot mai mult -, n-o să aibă legătură cu nimic cunoscut.
M.: ‘Les médias français dans leur presque totalité me haïront jusqu’à la mort, c’est fait, cela ne changera plus. Mais ce n’est pas très grave ; ce sont les lecteurs qui comptent (je le pense tout à fait sincèrement)’. Adevărul e că mi-e un pic frică pentru el. Dacă romanul nu e la nivel, îl vor ucide, de astă dată definitiv. Mai rămâne de desluşit sursa acestei uri generalizate; ea are de-a face cu societatea, cu stadiul ei precis, mai mult decât cu orice altceva; e insul care a propus o oglindă radical onestă. Nu contează, are dreptate. Lucrurile nu se joacă aici.
Istorie: acum 50 de ani plasticul era ‘revoluţionar’; acum e anti-ecologic.
Diferenţa, dumnezeule, dintre Walter Huston din ‘Dodsworth’ şi cel din ‘The treasure of the Sierra Madre’, 12 ani mai târziu.
Atâtea lumi în care eşti pe rând.
Neagu Djuvara: ‘Mi-a scăzut, aşadar, frica de a muri şi mă gândesc acum mai mult la cum aş prefera să mor. De altfel, mă gândesc tot mai mult la acest lucru, mă gândesc că atunci când voi înceta să mai scriu mi-ar plăcea să plec într-o croazieră în jurul Pământului pe un vas cu pânze, să simt vântul şi spuma mării, să stau la aer şi la soare înconjurat de infinitatea mărilor. Iar dacă aş muri pe acel vas, n-ar avea ce să-mi facă decât să-mi arunce trupul în mare. Aş scăpa astfel de orice ceremonie. Am oroare de ceremoniile de înmormântare. Am scris şi în testamentul meu că interzic orice discurs la moartea mea. Fireşte că de acest lucru nu se va ţine seama, din păcate. Dar de ceva tot mă tem şi m-am temut întotdeauna: mi-a fost mereu frică de moartea celorlalţi’.
Mi-a plăcut naiva imagine a vasului cu pânze, marea, vântul. Da, de acolo se poate puţin visa.
E inutil să te chinui să scrii în stilul epocii tale. E de la sine înţeles că o să-ţi iasă, toate romanele poartă stilul epocii lor. Nici o carte de azi n-ar fi putut fi scrisă în anii ’80. Un ‘critic’ mi-a spus odată, entuziasmat, că a descoperit un tânăr care scria ‘ca Tolstoi’. Tânărul a publicat şi, de atunci, nimeni n-a mai auzit de el. S-ar părea că scria ca el însuşi.
Surprind o conversaţie între doi bătrâni: ‘Ziariştii sunt nişte… nişte hiene. – Da, aprobă celălalt, şi mâna lui se încleştează pe mânerul bastonului. Sunt toţi, toţi nişte animale sălbatice’. M-am îndepărtat înainte să aflu motivul nefericirii lor; ce pasiune rece, sticloasă în priviri…
Ascultă, spune L., astăzi trăim mai mult, suntem mai puţin bolnavi, dictatorii nu se mai descurcă aşa de grozav, informaţia, toată informaţia, e instantanee, lumea devine mai cuprinzătoare. Gândeşte-te ce vremuri trăim, şi că toate astea am apucat să le vedem în timpul vieţii noastre. Are dreptate. Nu se putea ridica nici o obiecţie la înşiruirea lui surâzătoare. Am ştiut asta imediat, aşa cum am ştiut că e nulă. Există un fel foarte palid al epocilor de a se schimba, şi un fel exasperant de a rămâne la fel. Cum exasperarea provine exact din datele esenţiale, să înşiri restul e puţin fastidios. Dacă se profilează undeva, totuşi, o promisiune de radicalitate – şi ea se profilează tot mai mult -, n-o să aibă legătură cu nimic cunoscut.
M.: ‘Les médias français dans leur presque totalité me haïront jusqu’à la mort, c’est fait, cela ne changera plus. Mais ce n’est pas très grave ; ce sont les lecteurs qui comptent (je le pense tout à fait sincèrement)’. Adevărul e că mi-e un pic frică pentru el. Dacă romanul nu e la nivel, îl vor ucide, de astă dată definitiv. Mai rămâne de desluşit sursa acestei uri generalizate; ea are de-a face cu societatea, cu stadiul ei precis, mai mult decât cu orice altceva; e insul care a propus o oglindă radical onestă. Nu contează, are dreptate. Lucrurile nu se joacă aici.
Istorie: acum 50 de ani plasticul era ‘revoluţionar’; acum e anti-ecologic.
Diferenţa, dumnezeule, dintre Walter Huston din ‘Dodsworth’ şi cel din ‘The treasure of the Sierra Madre’, 12 ani mai târziu.
Atâtea lumi în care eşti pe rând.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire