Cum ne ajuta blogurile

Omul ca fiinta rationala si sociala a cautat dintotdeauna sa-si raspunda propriilor intrebari launtrice, ori sa-si impartaseasca indoielile, trairile sau bucuriile cu restul lumii.

Inainte, acest lucru era mai greu, trebuia sa te intalnesti fata in fata cu pritenii si tot ceea ce aveai de facut era sa te destainui celui/celei mai bun(e) prieten(a). Cum societatea a avansat, gratie descoperirilor tehnologiei, omului modern ii vine acum mult mai usor sa-si impartaseaca experientele si trairile de peste zi, cu ajutorul blogurilor. Unul din acestea in care poti afla ca poate nu esti singurul care traieste un anumit gen de experiente, sau care are anumite nelamuriri este www.firul.ro. Blogul ofera experiente personale de cele mai diverse, fie intamplari petrecute in trecutul mai mult sau mai putin departat, insa care sunt asumate. Prin intermediul sau, cititorii se pot identifica cu persoana care scrie, pot face schimb de pareri avand posibilitatea de a lasa comentarii, interactionand astfel cu o mai mare usurinta. S-a constatat ca cei care citesc blogurile scrise pe diverse teme si care sufera de anumite angoase, ori intampina diverse probleme pot trece mult mai usor peste acestea vazand ca nu sunt singurii care au intampinat acel gen de problema, empatizand astfel cu scriitorul.

Ca urmare, o caracteristica a blogurilor nu este doar aceea de a impartasi momente si evenimente din viata personala, acestea avand si o latura de intrajutorare, daca se poate spune asa ajutand foarte mult la depasirea unor probleme.

De ce tot mai multi oameni isi cauta joburi part-time?

Atotstapanitorul stres e si cel care ne cam guverneaza in ultima vreme viata pentru ca in functie de puterea lui asupra noastra luam anumite decizii, ne comportam intr-un anume fel sau actionam intr-un anume fel. Si in mare parte acest stres este cauzat de locul de munca, de lipsa banilor, de timpul insufcient petrecut cu ceilalti , cu cei dragi si cu noi insine.

Foarte multe persoane se plang, din ce in ce mai mult, din ce in ce mai des de programul incarcat de la job care le obliga sa ramana pana tarziu peste program si care mai lucreaza si acasa pana spre dimineata, dupa care dorm doua ore si o iau de la capat. In ritmul acesta rezista si organismul uman unde pana la maximum un an, un an si jumatate dupa care randamentul scade, energia si capacitatea de realizare a lucrurilor iar undeva aproape de noi e cu siguranta un spital. Varianta care nu ar trebu luata in considerare dar fiind ca un job este capabil sa provoace asta unei fiinte umane. Oamenii muncesc pentru bani, apoi pentru si mai multi bani, in final pentru a avea foarte multi bani. Si unii dintre ei reusesc sa aiba atatia bani cati isi doresc si sa ii dea cu succes, nu mult mai tarziu, pe tratamente, spitalizari si sa mai departe. Pentru ca muncesc încontinuu, viata lor nu mai exista in afara jobului, familia e undeva in umbra ia timpul s-a absorbit. Si atunci incep multiple discutii, intrebari despre ce mai inseamna viata lor de fapt cand e impartita intre job si job, moment in care multi dintre cei care constientizeaza starea si stadiul in care se afla, se indreapta catre joburi part time. Si pentru a ajunge la nivelul financiar necesar isi vor lua doua jobui part time; unul zilnic pana undeva in ora 3-4 si unul de weeknd. Si in felul acesta vor avea timp pntru plimbare, relaxare, sanatatea si viat lor privata.

Sunt si mai multi cei care nu vor renunta decat in momentul in care vor ajunge la internare si asta pentru ca nu vor mai avea de ales. Dar n principiu oamenii incep sa constientizeze necesitatea unui job normal care sa le permita sa isi consume exstenta dupa terminarea programului iar daca acesta nu este posibil, isi indreapta atentia catre part time-uri cel putin o perioada. Sistemul de lucru in Romania e greu de crezut ca se va schimba vreodata in bine dat fiind ca este din ce in ce mai rau de la an la an. Important este ca mentalitaea noastra sa fie diametral opusa pentru a putea trai si nu doar supravietui!

Sângeroasele copchile poete

Disclaimer: Autorul acestui blog, subsemnatul, susţine egalitatea absolută între oameni, indiferent de rasă, sex sau statut social, pacea şi consumul de ganja. Ţinând cont de subiectul ce am de gând să-l propun pentru dezbatere, vreau să clarific faptul că nu prezint şi nu am prezentat niciodată urme de misoginism sau discriminare sexuală. Acestea fiind zise, să-i dăm drumul.

Nu doar din confortul propriu-mi fotoliu şi cel al semi-anonimităţii oferite de monitor, dar şi din perindările mele prin societate, am observat câteva chestii legate de reprezentantele jumătăţii frumoase a omenirii. Pe puncte:

1. Eram prin anul doi de facultate, la un serviciu oarecare, când o aud pe una din colegele mele care conversa cu nişte colegi, exprimându-şi frustrările sau nervii sau ce dracului avea, printr-o înjurătură pe care, vă spun sincer, n-am mai auzit-o niciodată până atunci: dă-te-n sânge!!! La momentul respectiv mi-am scuturat ţasta de mi-au făcut ochii ca la sloturi şi m-am gândit că n-am auzit bine. M-am înşelat. Dă-te-n sânge! s-a transformat într-o modă şi credeţi-mă că de atunci şi până acum l-am auzit mai mult din gura don’şoarelor decât din cea a don’şorilor. Poate veţi sări repede să spuneţi că dacă bărbaţii au voie să-njure, la fel şi femeile, dacă bărbaţii au voie să fumeze pe stradă, la fel şi femeile. Lăsând la o parte că sunt unele chestii care le stau mai bine bărbaţilor decât femeilor şi invers, ok, sunt de acord, toată lumea poate înjura. Şi poate fi amuzant să auzi un “du-te-n pizda mătii” venit de la o reprezentată a sexului frumos, dar “dă-te-n sânge”?!?! Mi se face pielea de găină numai când îl citesc, dar barem când aud o don’şoară cu o voce îngroşată care se vrea serioasă şi dispreţuitoare: dă-te-n sânge! Brrrrr! Puiiiii mei!

2. Altă chestiSailor Moone pe care simţul sociologic mi-a semnalat-o este tendinţa don’şorelor până într-o anumită vârstă de a se autointitula/autoproclama copii. În ultima vreme, parcă toate fetişcanele, de bună voie şi nesilite de nimeni, se împart în piţipoance şi copchii. Piţipoancele ştiu că sunt piţipoance şi le place acest lucru, deci se comportă ca atare, iar antagonistele lor se vor a  fi fetişcanele copii, veşnicele virgine, mereu pure, care se bucură de fluturi şi iarbă şi curcubee şi pentru care lucrurile mărunte înseamnă totul. Ele nu vor decât să copilărească, dacă s-ar putea până la sfârştiul timpului şi înapoi. Peste tot vezi: copil, kid, albinuţă, floricică, etc, etc, etc. Parcă s-au terminat fetişcanele care vor să meargă pe propriile picioare, cu o “puştoiacă” din asta nici o ceartă ca lumea nu poţi să tragi că o apucă plânsul. S-au terminat fetele puternice, independente, care să nu leşine de plâns la picioarele tale, acu’ toate-s copchile. Menţiune: există kizi din ăştia şi de sex masculin, dar parcă la un nivel mai mic.

3. Ultima observaţie, şi o fac repede, ţine de spiritul artistic al fetiţelor, mai exact de “talentul” literar. Toate kidele scriu poezii. Dar nu aşa oricum, să zici că publică una la nu ştiu câte luni, ci pe bandă, una după alta. Ana Blandiana ar fi geloasă, Nichita e prăfuit de mult, barem Eminescu e constant parodiat. În schimb s-a umplu România de poeţi juvenili. Acum, am citit şi eu câteva poezii la viaţa mea şi îmi place să cred că, într-o anumită măsură, pot să recunosc o poezie frumoasă. Dar…eu nu dau decât peste poete producătoare de poezii cu rimă albă, care într-adevăr sunt mai greu de digerat, dar care astăzi par la dispoziţia oricui ştie să facă o alăturare corectă de cuvinte frumoase şi pompoase. Voi sunteţi serioase? Vă chinuie talentul? Sau chiar atât de profunde sunteţi toate?

Ca de fiecare dată nu exclud posibilitatea de a fi eu cel sucit şi care nu vede adevărata valoare în care caz sunt dispus la urecheat. Îmi cer scuze dacă există cineva care s-a simţit jignit de cele scrise mai sus. Şi totuşi, dă-te-n sânge?! WTF???

Peter Clemenza: Lasă arma. Ia cannoli-ul!

Perioada şcolii primare a fost cea mai de succes perioadă din viaţa mea de până acum pentru că atunci când tot ce poţi să faci ca să te distrezi e să interacţionezi cu alţi oameni, alţi copii, treptat se dezvoltă un anumit spirit competitiv, instinctiv. Tu câte bastonaşe ai făcut ieri, câte ecuaţii ai de rezolvat, ce note ai luat la lucrări? Câte cărţi ai citit? Da, când eram mic eram foarte fericit că eu am luat 10 cu steluţă şi prietenul meu doar 10 sau că am terminat ambele volume din Legendele Olimpului, iar prietenii mei mai au câteva pagini. Astăzi nu e nicio ruşine să iei 3, ba e chiar amuzant, ba chiar se face întrecere care are cele mai mici note.

Am citit mult când am fost mic. Apoi mi-au luat ai mei calculator, iar premiu-ntâi cu coroniţă s-a transformat în menţiune. Dragostea pentru citit nu a dispărut, dar într-un fel cretin, este umbrită de fascinaţia pentru internet. Însă e acolo, am citit mai puţin, dar am citit. Tranziţia de la poveştile pentru copii la cele mai “serioase” consider că am făcut-o prin “Tăcerea Mieilor” a lui Thomas Harris. La vremea aia încă nu văzusem filmul, dar ştiam de el din auzite. M-a şocat complet acea carte, mi s-a părut extraordinară. Fiecare gen trezeşte altceva în mine, cărţile lui Stephen King, “Shining” în special, sunt cele care mă trec prin cele mai profunde stări, îmi plac în mod deosebit operele lui Isaac Asimov, “Fahrenheit 451” al lui Bradbury, proza lui Edgar Allan Poe, de Dostoievski nu mai pomenesc. Însă dacă din mănunchiul de cărţi pe care le-am citit ar trebui să aleg doar una, aş alege “Naşul” lui Mario Puzo.

“The Godfather 1&2” a reprezentat opera literară desăvârşiThe Godfather Covertă pentru mine. Adică,   sunt conştient că există cărţi mai relevante, poate mai bine scrise, unele chiar le-am citit, dar nimic nu a reuşit să se lipească mai bine de mine decât Naşul. Aş vrea să pot menţiona câteva scene care mi-au deprivat nopţile de somn din cauza mâhnirii şi supărării, dar nu vreau să stric “plăcerea” altora. Mi-a plăcut groaznic de mult la “Naşul” faptul că deşi în centru se afla o organizaţie mafiotă, aceasta era alimentată de dragoste, respect, demnitate, fibră morală, reguli precum “Omerta”, într-un final organizaţia transformându-se în familie, “La famiglia Corelone”, dacă ne luăm după Don Vito. Mario Puzo reuşeşte atât de bine să ne integreze în această familie încât atunci când unul din membrii păţeşte ceva nu poţi să nu fii bântuit de eveniment.

Am citit acum foarte mulţi ani cartea (cărţile), dar există o replică, o învăţătură de fapt, care a dăinuit intactă în mintea mea de-a lungul timpului şi vine de la Don Corleone. Spunea că prietenia dintre două femei nu se va putea compara niciodată cu prietenia dintre doi bărbaţi. Motivele le aflaţi voi din carte. Între timp chestia asta a devenit un adevăr universal, însă la vremea respectivă a fost o lecţie importantă pentru mine. Naşul are multe poveţe în buzunarul de la piept, iar atunci când nu mai merge cu binele, nu va ezita să “întindă saltelele”.

Cu siguranţă “The Godfather” este cartea mea de căpătâi.

Cate ceva despre sapun

Cand vine vorba despre detergenti profesionali sau alte produse de curatenie mai slabe sau mai puternice din punct de vedere al puterii de curataresi sapunul este unul dintre produsele  ce merita mentionat. Desi nu este la fel de puternic ca si detergentul, acesta curata  foarte bine dar delicat in acelas timp suprafete sensibile pe care detergentul le ar deteriora.
Pielea noastra este cel mai bun exemplu. Nu o putem spala cu detergenti profesionali pentru a fi curata si dezinfectata pentru ca o iritam. In acest sens un sapun ce are actiune delicata este exact ceea ce ne trebuie.
Un sapun  lasa pielea neteda, hidratata si dezinfectata, plus ca este foarte usor de transportat in excursii si vacante deoarece rezista foarte bine atata la temeperaturi ridicate cat si la temeperaturi scazute. Nu se strica datorita tehnologiei de azi care a dezvoltat substante de lunga durata ce se conserva bine chiar si in cele mai vitrege conditii.
Cu toate acestea, un sapun decorativ este diferit de cel normal din cauza aditivilor care alcatuiesc formula sa, si care nu pot supravietui perioadelor lungi de depozitare. In categoria sapunurilor mai sensibile se gaseste si sapun antibacterian lichid, deoarece substantele anti-bacteriene continute, la fel ca orice forma de medicament, vin cu o perioada fixa de expirare.
Care sunt ingredientele uzuale utilizate in formula unui sapun lichid de mana?
In afara de apa, ingredientele din sapunuri lichide pentru maini includ ulei (principala sursa de trigliceride), compusi cuaternari, extracte de flori (promoveaza parfumul), acizi si grasimi.
 Acestea sunt substante comune in orice sapun lichid, desi unele ingrediente pot fi adaugate in functie de producator.
Care sunt sapunurile antibacteriene lichide?
Acest produs este similar cu un sapun lichid, cu exceptia faptului ca un agent anti-bacterian este integrat in formula sa pentru a combate dezvoltarea bacteriilor si a microbilor intre spalari.
Triclosan este ingredient comun care lupta cresterea bacteriilor, dar este eficace numai impotriva tipurilor conexe. In  momentul in care exista o „invazie” de bacterii, eficacitatea este sub semnul intrebarii. Cu exceptia cazului in care sapunul lichid de maini este comercializat ca sapun lichid antibacterian si are in formula sa triclosan.
Se poate strica sapunul lichid pe durata depozitarii?
 Cu tehnologia de azi folosita in procesul de fabricatie al sapunului lichid, raspunsul va fi nu. Spre deosebire de tipurile de sapun de moda veche care utilizau grasimi animale ca ingredient activ (prin urmare, sapunul rancezea si mirosea urat) inlocuitorii moderni  adauga grasimi vegetale - astfel, este putin probabil ca sapunul sa rancezeasca de-a lungul timpului. Cu toate acestea, in cazul in care sapunul lichid este lasat intr-un mediu extrem de umed sau extrem de uscat si cald s-ar putea evapora, usca, transformandu-se intr-un sapun solid chia rin interiorul recipientului.
De ce este sapunul lichid clasificat ca fiind unul dintre cei mai cunoscuti agentii tensioactivi?
Pur si simplu pentru ca este produsul cel mai des intalnit si la indemana, care permite apei sa curete murdaria si grasimea de pe vase sau piele prin actiunea sa asupra particulelor de muradrie.
Amintiti-va ca doar decorative, sapunurile lichide vin cu o perioada de expirare si prin urmare poate dauna pielii dupa ce este depozitat o anumita perioada. Incercati sa alegeti un sapun pe masura nevoilor personale tinand cont de toate aspectele pro si contra fiecaruia.

Atâtea lumi în care eşti pe rând.

Scott F. a suferit atacul de cord nu în urma unui efort, ci stând liniştit în fotoliu, ascultând alături de Sheilah un disc cu muzică clasică. S-a ridicat, încercând să ajungă un obiect, l-a scăpat  din mână şi s-a prăbuşit. Crezând că e un leşin, Sheilah a alergat imediat. Murise pe loc. Abia câţiva oameni au fost prezenţi la înmormântare. Ziarele publică o notiţă de câteva rânduri…

Neagu Djuvara: ‘Mi-a scăzut, aşadar, frica de a muri şi mă gândesc acum mai mult la cum aş prefera să mor. De altfel, mă gândesc tot mai mult la acest lucru, mă gândesc că atunci când voi înceta să mai scriu mi-ar plăcea să plec într-o croazieră în jurul Pământului pe un vas cu pânze, să simt vântul şi spuma mării, să stau la aer şi la soare înconjurat de infinitatea mărilor. Iar dacă aş muri pe acel vas, n-ar avea ce să-mi facă decât să-mi arunce trupul în mare. Aş scăpa astfel de orice ceremonie. Am oroare de ceremoniile de înmormântare. Am scris şi în testamentul meu că interzic orice discurs la moartea mea. Fireşte că de acest lucru nu se va ţine seama, din păcate. Dar de ceva tot mă tem şi m-am temut întotdeauna: mi-a fost mereu frică de moartea celorlalţi’.
Mi-a plăcut naiva imagine a vasului cu pânze, marea, vântul. Da, de acolo se poate puţin visa.

E inutil să te chinui să scrii în stilul epocii tale. E de la sine înţeles că o să-ţi iasă, toate romanele poartă stilul epocii lor. Nici o carte de azi n-ar fi putut fi scrisă în anii ’80. Un ‘critic’ mi-a spus odată, entuziasmat, că a descoperit un tânăr care scria ‘ca Tolstoi’. Tânărul a publicat şi, de atunci, nimeni n-a mai auzit de el. S-ar părea că scria ca el însuşi.

Surprind o conversaţie între doi bătrâni: ‘Ziariştii sunt nişte… nişte hiene. – Da, aprobă celălalt, şi mâna lui se încleştează pe mânerul bastonului. Sunt toţi, toţi nişte animale sălbatice’. M-am îndepărtat înainte să aflu motivul nefericirii lor; ce pasiune rece, sticloasă în priviri…

Ascultă, spune L., astăzi trăim mai mult, suntem mai puţin bolnavi, dictatorii nu se mai descurcă aşa de grozav, informaţia, toată informaţia, e instantanee, lumea devine mai cuprinzătoare. Gândeşte-te ce vremuri trăim, şi că toate astea am apucat să le vedem în timpul vieţii noastre. Are dreptate. Nu se putea ridica nici o obiecţie la înşiruirea lui surâzătoare. Am ştiut asta imediat, aşa cum am ştiut că e nulă. Există un fel foarte palid al epocilor de a se schimba, şi un fel exasperant de a rămâne la fel. Cum exasperarea provine exact din datele esenţiale, să înşiri restul e puţin fastidios. Dacă se profilează undeva, totuşi, o promisiune de radicalitate – şi ea se profilează tot mai mult -, n-o să aibă legătură cu nimic cunoscut.

M.: ‘Les médias français dans leur presque totalité me haïront jusqu’à la mort, c’est fait, cela ne changera plus. Mais ce n’est pas très grave ; ce sont les lecteurs qui comptent (je le pense tout à fait sincèrement)’. Adevărul e că mi-e un pic frică pentru el. Dacă romanul nu e la nivel, îl vor ucide, de astă dată definitiv. Mai rămâne de desluşit sursa acestei uri generalizate; ea are de-a face cu societatea, cu stadiul ei precis, mai mult decât cu orice altceva; e insul care a propus o oglindă radical onestă. Nu contează, are dreptate. Lucrurile nu se joacă aici.

Istorie: acum 50 de ani plasticul era ‘revoluţionar’; acum e anti-ecologic.

Diferenţa, dumnezeule, dintre Walter Huston din ‘Dodsworth’ şi cel din ‘The treasure of the Sierra Madre’, 12 ani mai târziu.

Atâtea lumi în care eşti pe rând.

Un weekend de Vama Veche

Este vineri, 11 iulie… si Bucurestiul nu prezinta nimic interesant, asa ca, ne-am hotarat sa ne facem bagajele si sa o luam inspre mare. Ma rog, asta se va intampla candva mai pe diseara, pe la 18-19, dar oricum, plecam la maaaare, si unde altundeva decat in Vama Veche?! Stiu, s-a schimbat enorm, nu mai e ceea ce a fost odata, dar unde sa mergem?! La Mamaia?! La Neptun?! La Costinesti?! Ne-am saturat de manele date la maxim, deci Costinesti-ul pica din start. Mamaia e mult prea scumpa pentru serviciile oferite si e plin de cocalari. Neptunul nici nu stiu de ce l-am pus ca si o optiune, pentru ca nu are absolut nimic care ne-ar putea atrage. Deci, da, Vama Veche. Probabil ca e plin de emo-tivi, dar ce mai conteaza… radem si noi mai mult. Mancarea buna de la Shoany:), cafeaua buna de la Ovidiu si, scopul suprem, Expirat toata noaptea. Abia astept! See you there!